Noutati legislative privind Achizitiile Publice
In data de 19 Ianuarie 2021 a fost publicat in monitorul oficial INSTRUCȚIUNEA NR. 1/2021 privind modificarea contractului de achiziție publică/contractului de achiziție sectorială/acordului cadru
Instructiunea 1 din 2021 ANAP modificarea contractului
Având în vedere prevederile incluse în legislația națională, respectiv:
– prevederile art. 221 – 222 și art. 236 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările si
completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 98/2016);
– prevederile art. 235 – 243 și art. 253 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările
si completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 99/2016);
– prevederile art. 164 – 165 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție
publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările si completările
ulterioare (denumită în continuare Anexa la H.G. nr. 395/2016);
– prevederile art. 158 – 161 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr 394/2016 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru
din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările si completările ulterioare (denumită
în continuare Anexa la H.G. nr. 394/2016);
– art. VIII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 107/2017 pentru modificarea și completarea unor
acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, aprobată prin Legea nr. 5/2019 (denumită în
continuare O.U.G. nr. 107/2017);
– Hotărârea Guvernului nr.1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite
categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice
(denumită în continuare H.G. nr. 1/2018);
Tinând cont de Interpretările formulate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene înCauza C-454/06,
Pressetext Nachrichtenagentur GmbH c. Republicii Austria (Bund), APA-OTS Originaltext-Service GmbH, APA
Austria Presse Agentur registrierte Genossenschaft mit beschränkter Haftung (Hotărârea din 19 iunie 2008);
Cauza C-549/14, Finn Frogne A/S/Rigspolitiet ved Center for Beredskabskommunikatio, Danemarca (Hotărârea
din 7 septembrie 2016);
Cauza C-91/08, Wall AG v La ville de Francfort-sur-le-Main and Frankfurter Entsorgungs- und Service (FES)
GmbH (Hotărârea din 13 aprilie 2010);
precum și în Cauza-526/17, Comisia Europeană vs Republica Italiană (Hotărârea din 18 Septembrie 2019).
Luând în considerare sesizările primite de la autorități/entități contractante și operatori economici privind
incidența în practică de interpretări diferite asupra unor prevederi ale legislației speciale în materia achizițiilor
publice/sectoriale privind modificarea contractelor.
În scopul creșterii transparenței, predictibilității și a caracterului unitar în legătură cu operarea modificărilor
contractuale atât pentru operatorii economici cât și pentru autoritățile/entitățile contractante în analiza a
diverse situații practice întâlnite pe parcursul executării contractelor, precum și al
evitării unor interpretări ale autorităților/entităților contractante sau operatorilor economici care pot
contraveni principiilor din materia achizițiilor publice/sectoriale.
În temeiul art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2015 privind înființarea, organizarea
și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, aprobată prin Legea nr. 244/2015, cu modificările și completările ulterioare.